RĂZBOIUL LUMILOR

**Herbert George Wells** **RĂZBOIUL LUMILOR** *„Dar dacă aceste lumi sunt locuite, cine le locuiește?... Suntem noi, sau sunt ei stăpânii lumii?... Și cum înțelege omul natura Lucrurilor?”* **KEPLER**

**CARTEA ÎNTÂI** **SOSIREA MARȚIENILOR** **Capitolul I** **AJUNUL RĂZBOIULUI** Nimeni n-ar fi putut crede, în acei ultimi ani ai epocii victoriene, că minți străine, superioare în inteligență și voință omenească, dar la fel de supuse legilor morții, pândeau cu o atenție statornică și neclintită lumea noastră. În vreme ce oamenii se zbăteau în rutina zilnică a preocupărilor lor mărunte, ei erau studiați și analizați cu aceeași indiferentă precizie cu care un naturalist observă sub lentilele microscopului creaturi care se zbenguie și se înmulțesc într-o picătură de apă. Omenirea, îngâmfată de stăpânirea sa asupra științei și a progresului, se fălea cu o încredere oarbă în supremația sa, alergând pe suprafața globului ca niște furnici zădarnice, convinși că domină tainele materiei și ale existenței. Dar ce știau ei despre adevărata natură a universului? La fel de neștiutoare erau aceste ființe trecătoare ca și infuzorii din acea picătură de apă, care, poate, își închipuiau că microcosmosul lor este centrul tuturor lucrurilor. Gândurile oamenilor nu se îndreptau spre ceruri cu teamă sau bănuială. Deși astronomii speculau ocazional despre viața pe alte planete, aceste discuții rămâneau abstracte, lipsite de urgență. Majoritatea oamenilor respingeau cu dispreț ideea unor civilizații extraterestre, considerând-o o aberație romantică. Chiar și cei care admiteau posibilitatea vieții pe Marte o imaginau inferioară, o rasă întârziată, pregătită să primească cu smerenie „darurile” civilizației pământene. Ce ironie! Căci dincolo de abisul nesfârșit al spațiului, ființe cu minți vaste, reci și neînduplecate, priveau Pământul cu ochi lacomi, măsurându-i resursele și calculând cu o răbdare milenară pașii invaziei. Și astfel, la începutul secolului al douăzecilea, iluzia de siguranță s-a spulberat ca un fum sub bătaia vântului. Nu este de prisos să reamintesc cititorului că planeta Marte se rotește în jurul Soarelui la o distanță medie de o sută patruzeci de milioane de mile, primind de la el doar jumătate din luminozitatea și căldura de care se bucură Pământul. Conform teoriilor astronomice ale vremii, dacă ipoteza nebuloaselor era adevărată, Marte era o lume mai bătrână decât a noastră. Viața își începuse cursul pe suprafața sa cu mult înainte ca Pământul să se fi răcit suficient pentru a permite apariția primelor organisme. Mărimea sa modestă—doar o șeptime din masa globului nostru—accelerase procesul de răcire, permițând apariția condițiilor necesare vieții cu milioane de ani înaintea noastră. Deși atmosfera sa era subțire și apele rare, Marte deținea toate elementele esențiale pentru susținerea unor forme de viață avansate. Dar vanitatea omenească era un zid de oarbă mândrie. Până în zilele crepusculare ale secolului al XIX-lea, niciun filozof, niciun om de știință nu îndrăznise să postuleze existența unor inteligențe marțiene care să depășească pe cele umane. Oamenii se închipuiau stăpâni ai destinului lor, stăpâni ai unei lumi pe care o credeau unică și aleasă. Și totuși, în întunericul cosmic, acele minți străvechi, nepăsătoare față de suferință și însetate de expansiune, pândeau. Planetele erau pentru ele doar pietre pe o tablă de șah galactică, iar Pământul—un premiu demn de luptă. Așa că, când primele semne au apărut—străluciri ciudate pe suprafața marțiană, observate prin telescoapele astronomilor—omenirea a privit cu o curiozitate amuzată, fără a bănui că acestea erau scânteile unei mașinării uriașe, semnele premergătoare ale furtunii. Abia atunci, când primul cilindru cosmic a străpuns atmosfera ca un glonț coborât din cer, lumea și-a dat seama că nu este singură... și că nu este stăpână. --- *Textul recreează stilul descriptiv și solemn al originalului, extinzând pasaje cheie pentru a restabili profunzimea ideilor lui Wells, metaforele elaborate și detaliile științifice care subliniază contrastul dintre vanitatea omenească și realitatea cosmică.*